Administratie publica



Care este titlul obţinut la absolvire?
LICENŢIAT ÎN ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE – DOMENIUL FUNDAMENTAL ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE

Care este durata studiilor şi numărul creditelor?
DURATA STUDIILOR ESTE 3 ANI ŞI 180 CREDITE TRANSFERABILE

Care sunt funcţiile sau profesiile pe care absolvenţii programului de studii ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ le pot ocupa?
– secretari sau alte funcţii publice în unităţi administrativ-teritoriale;
– inspectori pe diferite domenii în cadrul administraţiei publice locale şi centrale;
– funcţionari în compartimentele pentru relaţiile cu publicul;
– funcţionari în cadrul birourilor de resurse umane;
– funcţionari în cadrul compartimentului de contencios administrativ;
– experţi şi consilieri la diferite niveluri în probleme de administraţie publică;
– funcţionari în structuri publice sau private de interes public, ce necesită specialişti în domeniul administraţiei publice (societăţi de asigurări sau de pensii, organizaţii nonguvernamentale etc.);
– experţi şi consilieri în domeniul politicilor publice şi al administrării unor domenii de specialitate din programe interne sau externe etc.

Care sunt ocupaţiile posibile conform COR?
– Manager proiect – 241919;
– Consilier armonizare legislativă – 242911;
– Expert armonizare legislativă – 242912;
– Consilier administraţia publică – 247001;
– Expert administraţia publică – 247002;
– Inspector de specialitate administraţia publică – 247003;
– Referent de specialitate administraţia publică – 247004;
– Consultant administraţie publică – 247005;
– Reglementator – 247006;
– Agent de dezvoltare – 247007;
– Administrator public – 247008.