Admitere TITULESCU 2024

Admitere TITULESCU 2024

Administraţie publică

Despre...

Are drept obiectiv pregătirea unor specialişti de înaltă calificare în domeniul administraţiei şi politicilor publice. Absolvenţii acestei specializări vor fi licenţiaţi în ştiinţe administrative, cu specializarea în administraţie publică.

Prin planul de învăţământ, domeniul de licenţă Administraţie Publică din facultatea noastră are elemente comune cu toate facultăţile de profil, având însă şi elemente specifice. Elementul specific cel mai important este legat de profilul său, acesta fiind mai larg, cuprinzând atât pregătirea în domeniul administraţiei publice, cât şi în domeniul politicilor publice. Prin aceasta se asigură o pregătire complexă a specialiştilor care vor îndeplini funcţii în administraţia publică la diferite niveluri (de la comună la ministere şi la alte organe centrale ale administraţiei), precum şi în alte structuri publice sau private de interes public. Avem în vedere funcţii de secretari în unităţi administrativ teritoriale, referenţi stare civilă, inspectori pe diferite domenii, referenţi asistenţa socială, în compartimente pentru relaţii cu publicul, gestiunea resurselor umane, contencios administrativ, fond locativ, experţi şi consilieri la diferite niveluri în probleme de administraţie publică, directori de cabinete ministeriale etc. De asemenea, în structuri publice sau private de interes public care necesită specialişti în domeniu administraţiei publice (societăţi de asigurări, case de asigurări de sănătate, case de pensii, fonduri şi agenţii, organizaţii nonprofit etc.). La acestea se adaugă activităţile de consiliere în probleme de administraţie publică şi politici publice şi de administrare de programe interne şi/sau externe în acest domeniu.

Facultatea, dispunând de un corp profesoral de înaltă calificare, asigură o pregătire complexă a absolvenţilor săi, în cadrul său predându-se discipline juridice (drept administrativ, constituţional, civil şi procedură civilă, financiar şi fiscal etc.), economice (economie, finanţe publice, contabilitate, economia sectorului public, buget şi contabilitate bugetară etc.), manageriale (managementul organizaţiilor şi al instituţiilor publice, managementul resurselor umane, strategii şi politici publice, politici sociale etc.) şi socio-umane (teoria administraţiei publice, sociologie, demografie). Se asigură, de asemenea, pregătire în domeniile: statistico-matematic, birotică, informatică, relaţii publice etc. În cadrul domeniului Administraţie Publică se organizează cursuri de zi (cu o durată de 3 ani) şi învăţământ la distanţă (cu o durată de 3 ani)

Disciplinele prevăzute în planul de învăţământ sunt grupate pe trei categorii:
1. Discipline obligatorii
2. Discipline opţionale
3. Discipline facultative

Pregătirea studenţilor se realizează nu numai prin cursuri şi seminarii ci şi prin perioade compacte de practică productivă, eficientă în diferite instituţii publice, care permit contactul direct al acestora cu variatele probleme cu care se vor confrunta în activitatea lor viitoare.

Ofertă educațională

Poţi opta pentru:
IF – învăţământ cu frecvenţă

150 de locuri
cu durata de 3 ani
180 credite
Program de studii acreditat ARACIS în anul 2008. Funcționează în baza Hotărârii de Guvern nr. 433/2022

ID – învăţământ la distanţă

75 de locuri
cu durata de 3 ani
180 credite
Program de studii acreditat ARACIS în anul 2011. Funcționează în baza Hotărârii de Guvern nr. 433/2022

Calea Văcăreşti, Nr. 185, Sector 4, Bucureşti

021.330.90.32; 021.330.90.76; 021.330.88.64; 021.330.89.58

Universitatea “Nicolae Titulescu” din București