Despre...
În scopul îndeplinirii misiunii sale, Facultatea de Drept îşi propune pentru specializarea Drept pregătirea unor specialişti redutabili în domeniul juridic, care să cunoască foarte bine dreptul românesc, doctrina de specialitate şi jurisprudenţa.
Facultatea de Drept, prin specializarea Drept, continuă tradiţiile şcolii româneşti de studii juridice oferind un profil de pregătire complex. Facultatea noastră s-a angajat în procesul adaptării la standardele europene al învăţământului universitar de specialitate, orientându-se spre pregătirea tinerilor, dar nu numai, cărora doreşte să le cultive capacităţile de acomodare la cerinţele economiei de piaţă şi să le transmită cunoştinţele juridice necesare pentru a participa la viaţa profesională juridică cu deplin succes.
Întrebări frecvente
Care este titlul obţinut la absolvire?
Licenţiat în Drept.
Care este durata studiilor şi numărul creditelor?
Durata studiilor este de 4 ani şi sunt 240 de credite transferabile.
Care sunt funcţiile sau profesiile pe care absolvenţii programului de studii DREPT le pot ocupa?
– judecător; procuror; avocat; consilier juridic; mediator; practician în insolvenţă.
Alte întrebări frecvente
Click aici – alte întrebări frecvente generale
Click aici – alte întrebări frecvente privind Facultatea de drept
Oferta educațională
Poţi opta pentru:
IF – învăţământ cu frecvenţă
450 de locuri
cu durata de 4 ani
240 credite
Program de studii acreditat în anul 2002. Funcționează în baza Hotărârii de Guvern nr. 433/2022.
ID – învăţământ la distanţă
175 de locuri
cu durata de 4 ani
240 credite
Program de studii acreditat în anul 2002. Funcționează în baza Hotărârii de Guvern nr. 433/2022.